Shop Mobile More Submit  Join Login
×
www.youtube.com/watch?v=nmAB7S…
www.youtube.com/watch?v=Jne9t8…
Primele picături de soare. Primul clipit. Primul nor. De unde a apărut?
E incredibil cât de multe suntem în stare să facem pentru oamenii pe care îi iubim. Indiferent de cât de aproape sau de departe ne sunt, căutăm să-i facem fericiți. Pentru că asta ne face și pe noi fericiți. Dar ce tot spun, fericirea asta efemeră e un lucru relativ, după cum spune un prieten.
Gonim într-una. Gonim după iubire. Gonim după libertate și apreciere..si cu toate astea fericirea ne face să gonim de multe ori în partea opusă. Ce..din ce naiba e compusă, de ce naiba o numim tocmai așa? Până și denumirea te face să mijești un pic din ochi, holbându-te la literele colțuroase care au două „tăișuri ". Fe-ri-ci-re. Aspru cuvânt. Literele le-au aranjat în așa fel încât să-mi pară obstacole. Știi, genul ăla de obstacole din cursele pentru cai. Cu gărdulețe albe. Și după fiecare literă trecută cu bine, în special „r"-ul ăla, parcă și aud mulțimea răsuflând ușurată cu ochii țintă pe călărețul care se apropie de final.
Să fie o minciună? Un drog? Un văl pe ochi pe care nu vrem să-l ridicăm ca mireasa la altar, de teamă să nu  vadă invitații cât de îmbujorată e? Sau nu, nu. De teamă pentru drumul ce-o așteaptă. Poate abia când îl ridică se trezește. Poate atunci i-a sunat alarma cu melodia ei preferată pe care acum realizează cât de mult o urăște.
În fine. Dar toate astea nu îmi spun ce li s-au întâmplat șireturilor mele de la conversii cei roșii. Îmi spun că am înnebunit puțin. Am sfeclit-o...
www.youtube.com/watch?v=5OUL23…
www.youtube.com/watch?v=ZYZYqk…
They'll never know.


www.youtube.com/watch?v=dG5tvA…
O dată pe an. O dată pe an fratele tău e cuminte şi nu se ceartă cu tine. Şi tot o singură dată pe an îţi desenează ceva şi deschide uşa pentru tine pentru că tu ai mâinile pline. Tot în ziua aia afurisită aspiratorul te ascultă şi nu provoacă căderea siguranţelor. Se pare că părinţii tăi vor să bea o cafea după serviciu, şi asta tot o dată pe an, iar coincidenţa face să fie tocmai de ziua ta.  
Pentru o zi de naştere de care nu ai chef, închide-ţi telefonul. Şi orice ar fi nu te lăsa tentat să răspunzi atunci când cineva îţi sună la uşă, nu poate să aducă nimic bun indiferent de cine crezi că ar fi (femeia cu laptele, poştaşul, vecina...cineva care vrea să îţi vândă covoare sau vreun set de ceşti de cafea). Da, da, da, ai prieteni care te iubesc şi vor să te vadă şi să te ia în braţe şi să îţi dea un cadou *sa ceară de băut*, asta nu înseamnă că nu îi iubeşti şi tu la fel de mult, dar nu te lăsa momit.  
De ziua ta fii egoist şi fă absolut tot ce vrei.
www.youtube.com/watch?v=y5ecvB…
Is forever enough?



www.youtube.com/watch?v=KQL2Tp…
It never takes too long.


www.youtube.com/watch?v=rEXhAM…
www.youtube.com/watch?v=F--0Oz…
Am fost genul ăla de copil pe care nu vrei să-l ai atunci când vine vorba de Crăciun. Nu, nu eram pretenţioasă, ci doar curioasă. Cu două săptămâni înainte de Crăciun îi întrebam pe părinţi dacă l-au văzut pe Moş la piaţă şi dacă i-au spus cât de cuminte am fost tot anul. Iar cu o săptămână înainte îi scriam obişnuita scrisoare în care mâzgăleam o listă cu lucrurile pe care mi le-aş dori...şi îi întrebam iarăşi pe părinţi dacă s-au întâlnit cu el. De fiecare dată când se întorceau de la serviciu.

Spre sfârşitul anilor mei de naivitate am început să îi las în noaptea de Crăciun o farfuriuţă cu fursecuţe şi un pahar cu lapte...aşa văzusem în filme. De fiecare dată verificam dacă s-a atins de bunătăţi. Spre bucuria mea, dispăreau,la fel ca şi scrisoarea pe care i-o lăsam la fereastră. Întotdeauna m-am gândit la asta..cum dispare scrisoarea. La început mă gândeam să îi pun adresă,dar după aceea mi-a venit ideea că scrisoarea pentru Moş Crăciun este una foarte specială şi că trebuie să aibă un semn invizibil care o face să dispară şi să apară pe biroul lui. Priveam fereastra, închideam ochii şi mi-o imaginam cum se dematerializa încet-încet prefăcându-se în praf magic roşu sclipitor.

Adevărata aventură începea în noaptea în care cadourile trebuiau să sosească. Stăteam în patul meu şi îmi storceam creierii să aflu cum o să intre Moşul la mine în apartament. Părinţii mei nu puteau să-i deschidă pur şi simplu,evident...aşa că cea mai plauzibilă explicaţie era accea că se făcea mic de tot împreună cu spiriduşul lui care îl ajuta şi intra pe gaura cheii, strecurându-se să pună cadourile sub brad. Cum toate acestea reveneau la mărimea iniţială..ei bine, nu ştiam, să zicem că se întâmpla tot prin mijloace magice. Abia după ce ei plecau eu mă trezeam fără ca părinţii mei să ştie, după cum credeam eu, şi fugeam să îmi iau cadourile.

Holul. Holul a fost martorul mut al fericirii mele copilăreşti în fiecare noapte de Crăciun. Până am crescut şi ne-am mutat, în fine, nu asta contează. Pe hol îmi aduceam captura şi cu o sete nemaintalnită îmi desfăceam cadourile. Eram atât de hiperactivă, încât mă apucam să fac toate puzzle-urile până la 2 sau 3 noaptea. Acel hol a cunoscut minunate construcţii de Lego dar şi sfâşietoare plânsete de păpuşi. Bineînţeles..părinţii mei ştiau ce fac, însă mă lăsau să mă bucur atât cât mai puteam.

Crăciunul nu înseamnă un moş, un brad, o scrisoare sau aşa cum cred mulţi, o cheltuială pentru un cadou. Crăciunul e atât de iubit pentru că este perioada aia a anului în care cu toţii încercăm să fim mai buni ( da, ştiu, veşnicul clişeu, plus, nu puţini zic "las-o ma' aşa,doar e Crăciunul") nu dăruind cadouri neapărat, dar încercăm să-i facem fericiţi pe cei din jurul nostru în diferite feluri.
Păcat că ne trebuie o scuză pentru asta.
Asta a fost vara noastră. In noiembrie. Ce ciudat.. am fost prietene toată viaţa...in fiecare vară. Nu e ca şi cum celelalte anotimpuri nu au contat, doar că Vara reprezintă cel mai bine prietenia noastră. Mai ştii când ziceam 'lasă, la vară o sa fie şi mai amuzant decât acum'. In fiecare an. Dar nu a fost aşa. Nu te-am văzut de niciun Crăciun sau Revelion. Doamne, cât de incăpăţânate suntem... imi e dor de chifteluţele noastre de nămol pe care le-am transformat in prăjituri adevărate, imi e dor de machiajul nostru strident, imi e dor de certurile noastre de copii. Deşi totul in jurul nostru se schimbă, şi noi o dată cu el, trecutul va rămâne neclintit, şi câteodată, dureros de dulce.
Sper ca până la urmă o sa aflu ce a fost in mintea ta cea creaţă cand m-ai băgat cu capul in grâu pentru că nu puteam să scap de iuţeala adreiului pe care mi l-ai servit ca fiind dulce. Sper că până la urmă o să aflu rostul nenumăratelor jocuri de-a barul şi mai sper că o să-mi dau seama ce a fost aşa interesant cand ne-am pus tocuri şi-am dat iama in via bunicii trecând drept inspectori de struguri. Am intrat in pământ până la genunchi. La propriu.
Ce vedeau băieţii ăia la noi cand ne băteau noaptea la geam ? Vai ce scandal ne-a făcut bunica ta a doua zi după ce a aflat tot satul ! Nu am minţit când am spus că nu le-am deschis geamul, dar cred că ştim amândouă că dacă am fi putut, am fi făcut-o. Numai noi ştim prin câte peripeţii am trecut.
Imi e dor sa fur ingrediente pentru experimente culinare, dor de pişcoturi arse, dor de coniacul de cafea al tatălui tău, dor de Andreea şi Claudia de altădată. Suntem cât se poate de diferite, dar una şi aceeaşi in acelaşi timp.
Nu mai eşti o fetiţă. Mă uit la tine cum iţi aplici machiajul de femeie in devenire, cum iţi pui pantofii de domnişoară şi cum iţi aranjezi părul de adolescentă. Şi sub toate cursurile şi pixurile acelea noi, imi dau seama că nu sunt singura care tanjeşte dupa zilele poznaşe de iulie in care cea mai mare grijă era 'cum ne imbracăm deseară' cand ieşeam. La 5 metri depărtare de uşa casei.
Unde au disparut toţi ceilalţi copii cu care am copilărit ? Oare 'la anul' ii voi revedea ? De ce naiba am crescut ATÂT de repede ?
' La vară', vom mai fi prietene ?
Sper că şi in toate cele ce vor urma.


P.S. 'Zi fată, iţi place costumu' ? Nu ?! Bine !'
' De ce colturile ridicate ale buzelor si jocul de lumini din parul lui sau pozitia capului sau ii suceau mintile de fericire?' - A.J.Cronin
www.youtube.com/watch?v=lsWsas…
Amuzant este ce se întâmplă în continuare.
Sunt superficială.
Am uitat cum e să ai curajul să te uiţi cu adevărat în ochii cuiva fără să îţi fie ruşine sau frică. Când în fiecare zi eşti doar un alt colţisor al hârtiei din caietul cu 242 de file nici nu are rost să te mai oboseşti. Dar când eşti rupt ? Atunci doar tu eşti singurul care îţi auzi inima prăbuşindu-se în..în ce ? Nici tu nu mai ştii.
Încerc să îmi dau seama cum se numeşte sentimentul acela pe care îl ai atunci când te întâlneşti cu o persoană pe care ai iubit-o. Treci pe lângă ea. Fără vreun zâmbet. Sau salut. Nu ştiu ce e, e un pic de amărăciune amestecată într-o concentraţie de durere şi.. reproş ? E cel mai ciudat sentiment pe care îl voi trăi.
Dezbracă-mă rând cu rând şi la sfârşit vei găsi nimic. Te agiţi şi speri, crezi că e ceva mai mult. Dar..nu e nimic. Sunt un nimic cu o singură gropiţă în loc de două. Sunt un nimic căruia îi place să meargă prin toate bălţile. Sunt un nimic cu unghii albastre.
Sunt un nimic.



www.youtube.com/watch?v=2K_XIs…
-      Nici conopida nu mi-a plăcut.
-      Ştiu. Ai terminat prima dată morcovii că să poţi să-ţi mănânci în tihnă mazărea. Te cunosc prea bine.
www.youtube.com/watch?v=E16qbw…